AMCOR - de 20 de ani pe piața de consultanță în management din România

 

AMCOR, Asociaţia Consultanţilor în Management din România, a celebrat cei 20 de ani de activitate prin organizarea conferinţei Consultant în România, şi lansarea cărţii cu acelaşi nume. Evenimentul a avut loc joi, 11 noiembrie, fiind organizat în parteneriat cu programul de sprijinire a consultanţei în afaceri BAS România.

Conferinţa a reunit peste 120 de consultanţi români, atât din rândul firmelor de consultanţă membre, cât şi din rândul firmelor de consultanţă nemembre AMCOR. Mai mult, evenimentul a reprezentat o ocazie de a marca şi implicarea BAS România în cofinanţarea a peste 200 de proiecte de consultanţă.

Sub întrebarea umbrelă Ce schimbăm la piaţa românească de consultanţă în management şi care este rolul AMCOR?, participanţii la eveniment au discutat despre aşteptările de la AMCOR în relaţia cu firmele de consultanţă, beneficiarii de servicii de consultanţă, în relaţia cu alte organizaţii (publice sau private), precum şi despre necesităţile de schimbare în ceea ce priveşte organizarea firmelor româneşti de consultanţă şi clienţii din sectorul public şi privat.

Prezentările susținute la conferință de către:
domnul George Pleșoianu, Președinte onorific AMCOR
doamna Daniela Marin, Director Național BAS România
domnul Mihai Svasta, Președinte AMCOR
domnul Calvert Markham, Vicepreședinte ICMCI, Consiliul Internațional al Institutelor de Consultanță în Management, pot fi consultate aici.prezentari_conferinta_11nov.rar

În cadrul conferinţei a fost lansată prima carte scrisă în întregime de consultanţi români: Consultant în România. Profesia şi piaţa de consultanţă în management din România. Bune practici în consultanţă în management. Cartea prezintă experienţa a 12 practicieni proveniţi din firme de top de pe piaţa românească de consultanţă în management, iar prin subiectele abordate se construieşte o imagine detaliată a acestui domeniu.