AMCOR a devenit membru al Centrului de Excelenţă pentru Creşterea Calităţii în Învăţământul Superior Economic din cadrul Universităţii Titu Maiorescu
AMCOR (Asociaţia Consultanţilor în Management din România) a încheiat un acord de colaborare cu Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Titu Maiorescu cu scopul de a creşte calitatea în învăţământul superior economic şi de a crea premisele pentru o integrare mai bună a absolvenţilor pe piaţa muncii.
Odată cu semnarea acestui acord de colaborare, Asociaţia a devenit membru al Centrului de Excelenţă pentru Creşterea Calităţii în Învăţământul Superior Economic din cadrul Universităţii Titu Maiorescu.
În cadrul Centrului a fost lansat proiectul „Universitatea şi Angajatorul - o echipă pentru calitatea educaţiei în ştiințe economice” prin care se urmăreşte dezvoltarea, împreună cu partenerii din mediul privat, a unei serii de activităţi pe următoarele direcţii de abordare:
- orientarea profesională şi dezvoltarea competenţelor studenţilor pentru integrarea facilă a acestora pe piaţa muncii;
- motivarea studenţilor şi a potenţialilor studenţi pentru dezvoltarea cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul economic, prin acordarea unor burse private și oferirea unor stagii de practică de către firmele partenere;
- informarea studenţilor cu privire la oferta educaţională şi proiectele conexe dezvoltate de centru;
- adaptarea continuă a programelor de învăţământ la cerinţele actuale ale pieţei muncii.
Pentru informatii suplimentare privind activitatea Centrului de Excelenţă pentru Creşterea Calităţii în Învăţământului Superior Economic, vă recomandăm să accesaţi www.utm.ro şi www.facebook.com.
Login
AMCOR Recomanda
Noutaţi
-
15 octombrie 2019
-
11 octombrie 2019
-
2 octombrie 2019
-
8 august 2019
-
7 august 2019











