Corecţii Financiare în Proiectele Europene
Într-un articol anterior am început o discuţie legată de aspectele principale ale implementării unui proiect de finanţare din fonduri europene. În acest context propunem abordarea unui subiect sensibil – cel al corecţiilor financiare. Foarte multe corecţii financiare se aplică din cauza nerespectării legislaţiei achiziţiilor publice sau a reglementărilor privind achiziţiile publice specifice fiecărui program de finanţare.
În cele ce urmează aş dori să mă opresc asupra cazurilor de nereguli înregistrate în domeniul achiziţiilor publice, indiferent dacă discutăm de beneficiari privaţi sau beneficiari publici şi în care s-au aplicat corecţii financiare.
Un prim caz în care se aplică corecţii financiare este nerespectarea procedurilor de publicitate şi transparenţă. Atât în legislaţia naţională cât şi în cea comunitară există reglementări foarte clare ce impun obligativitatea asigurării informării tuturor posibililor ofertanţi cu privire la procedura de licitaţie organizată şi asigurării accesului egal la informaţii. În cazul în care nu s-au respectat aceste reglementări corecţiile financiare aplicate pot fi între 25 % şi 100%.
Nedeclararea tuturor criteriilor de calificare şi selecţie şi a factorilor de evaluare în documentaţia de atribuire sau în anunţul de participare este un alt motiv ce declanşează aplicarea corecţiilor financiare, care pot fi de la 5% până la 25%.
În alte cazuri s-a constatat aplicarea unor criterii de atribuire nelegale. Aici mă refer la aplicarea incorectă şi/sau discriminatorie a factorilor de evaluare, aplicarea de criterii de calificare şi selecţie care sunt disproporţionate în raport cu natura şi complexitatea contractului de achiziţie publică. Corecţiile financiare aplicate sunt între 5% şi 25%.
O neregulă des întâlnită este şi stabilirea în documentaţia de atribuire sau în anunţul de participare a unor criterii de calificare şi selecţie sau a unor factori de evaluare nelegali prin impunerea unor criterii restrictive ce împiedică anumiţi ofertanţi să participe la licitaţie. De exemplu, obligaţia de a avea o unitate sau un reprezentant în ţara sau regiunea respectivă, precum şi fixarea de norme tehnice prea specifice care privilegiază un singur operator. În acest caz se aplică o corecţie financiară de 25%.
Diminuarea nejustificată a duratei de depunere a ofertelor în cazul procedurii de achiziţie, determină, de asemenea, aplicarea de corecţii financiare. Legislaţia stabileşte termenele procedurilor de achiziţie publică precum şi cazurile când acestea pot fi reduse. În situaţiile în care, fie s-a abuzat de aceste excepţii în vederea reducerii duratei de depunere a ofertelor, fie nu au fost respectate aceste prevederi, s-au aplicat corecţii financiare de 10%.
O problemă extrem de sensibilă, care însă atrage după sine măsuri drastice, este conflictul de interese. De exemplu existenţa anumitor conexiuni între contractorii câştigători (administratori şi acţionariat comun) şi autoritatea contractantă poate fi numită conflict de interese. În acest caz corecţiile financiare ajung până la 100%.
Supraevaluarea ofertelor de preţ, adică prezentarea unor oferte de preţ pentru bunuri şi servicii mult peste valoarea de piaţă a acestora, conduce, de asemenea, la aplicarea de corecţii financiare.
Corecţiile financiare pot fi aplicate şi ulterior, chiar în situaţia în care achiziţia a fost aprobată şi suma rambursată de Autoritatea de Management. În cazul în care beneficiarii consideră că au fost nedreptăţiţi prin aplicarea corecţiilor şi deţin justificări concludente în acest sens, se pot adresa instanţei de judecată pentru anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare. În prezent există deja precedent pentru astfel de cazuri în care în instanţă a fost obţinută anularea actului administrativ prin care s-a impus corecţia financiară.
Autor: Ghiulai Ana Timea, branch director Cluj-Napoca la EuroTop Consulting
Articol preluat din revista Transilvania Business
Login
AMCOR Recomanda
Noutaţi
-
15 octombrie 2019
-
11 octombrie 2019
-
2 octombrie 2019
-
8 august 2019
-
7 august 2019











