Consultanța în afaceri, încotro?
Consultanța în afaceri, încotro?
Consultanța în afaceri, ca profesie recunoscută și etichetată ca atare, este relativ nouă în România, iar piața de consultanță a cunoscut o evoluție cu multe suișuri, dar și coborâșuri abrupte. Evoluția acesteia nu diferă prea mult de situația întâlnită în alte țări comparabile ca dezvoltare economică, nu numai din estul Europei dar și din alte zone cum ar fi Asia Centrală sau America de Sud.
La începutul anilor 90 consultanța a apărut timid în zona suportului pentru privatizare, procesul de privatizare în masă fiind un motor de creștere important, ulterior dezvoltându-se în special cu implicarea consultanților veniți din afară (“experți internaționali”), dar și cu sprijinul unor organizații ce aveau drept scop constituirea și consolidarea pieței locale și implicit educarea acesteia în vederea folosirii consultanței.
Apropierea și apoi apartenența la Uniunea Europeană a constituit un stimulent foarte puternic al creșterii și diversificării pieței, dar ulterior, după aderare, a avut și o serie de efecte adverse.
În primul rând crearea unui grup important de consultanți ce se ocupau numai de scrierea de proiecte (“specialiștii în fonduri UE”), și care de multe ori separau esența economică și socială ce ar trebui să guverneze procesul decizional, de conformarea strictă la cerințele ghidului și mai ales a grilei de evaluare.
Un al doilea element care a avut un impact major a fost legislația de achiziții publice care a condus la utilizarea drept unic criteriu de selecție (chiar dacă formal nu era așa) a prețului cel mai scăzut. Acestea au determinat atât deprofesionalizarea consultanței, apariția unor atitudini neetice, cât și deteriorarea dramatică a imaginii publice a profesiei.
Unul dintre elementele de bază ale profesiei îl reprezintă dezvoltarea profesională continuă (CPD – Continuous Professional Development), fără de care nu ne putem desfășura activitatea cu atingerea performanței dorite. Consultanța în management nu este o profesie reglementată, nu suntem “un rău necesar” impus prin prevederi regulatorii, ci, pentru a fi folosiți trebuie să dovedim valoare adăugată pentru cei ce ne solicită serviciile. Schimbările majore din economie, progresul tehnologic fără precedent, dispariția barierelor în comunicare, determină o modificare de atitudine și de abordare din partea consultantului, acesta fiind obligat să fie mereu în linie cu progresul, să fie capabil să se adapteze și să asimileze inovația, să o ducă mai departe în procesele economice și sociale și să extragă sinergiile și aplicabilitatea folosind la maximum oportunitățile. De aceea, dezvoltarea profesională continuă este o condiție “sine qua non” a profesiei și, alături de experiență, constituie ingredientele cele mai importante ale profesiei.
Este evident că epoca consultantului local, cu specializare îngustă, s-a terminat, fiind nevoie de o acoperire cel puțin regională și cu o bună înțelegere a contextului global. Reinventarea roții este mai păguboasă decât oricând, iar lipsa viziunii și a înțelegerii globale pot fi handicapuri insurmontabile cu impact imediat asupra destinului profesiei.
Probabil cea mai importantă încercare a momentului este avansul tehnologic și adaptarea la acesta, dar ceea ce într-adevăr este piatra de încercare nu e magnitudinea schimbării și a progresului cât viteza cu care acestea se produc.
Personal sunt încrezător că profesia de consultant în management, deși foarte tânără, dar probabil cea care trebuie să se reinventeze cel mai des pentru a-și dovedi utilitatea și calitățile, va reuși să își păstreze poziția de facilitator al progresului economic și social, folosindu-și în mod inovativ principalele atribute ce o caracterizează: profesionalismul și etica!
Articolul poate fi citit în revista International Coaching News: ICN Issue 23.pdf
Despre autor:
Sorin Caian, CMC (Certified Management Consultant), fost președinte AMCOR și actualmente președinte al ICMCI (The International Council of Management Consulting Institutes), lucrează la BDO Business Advisory de mai bine de 25 de ani și are o experiență vastă în coordonarea proiectelor naționale și internaționale cu Banca Mondială, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare etc. A lucrat în țări precum Albania, Armenia, Azerbaijan, Bulgaria, Kazakhstan, Mongolia, Tajikistan și Republica Moldova.
Login
AMCOR Recomanda
Noutaţi
-
15 octombrie 2019
-
11 octombrie 2019
-
2 octombrie 2019
-
8 august 2019
-
7 august 2019











